THE TICKER:

Politic

Cezar Preda a demisionat din functiile din PDL

de Dana Mihailovici - Februarie 05, 2014 - 14:12
TEXT SIZE: A | A | A | A

Deputatul PDL Cezar Preda a anuntat, miercuri, ca demisioneaza din functiile de vicepresedinte al PDL la nivel national si de presedinte al PDL Buzau. Liderul democrat liberal va ramane totusi membru al partidului.

Deputatul PDL Cezar Preda a anuntat, intr-o conferinta de presa sustinuta la Buzau, ca a luat decizia de a demisiona din functiile detinute in partid in urma reuniunilor PDL care au avut loc sambata la Brasov, unde el afirmase ca, prin hotararile pe care le-a luat, “PDL a creat un monstru numit USL”.

El a spus ca la sedinta Colegiului Director al PDL de la Brasov a avut o “pozitie ferma” la care nu poate renunta.

“Eu ma pot lupta cu Victor Ponta, ma pot bate cu Elena Udrea, ma pot bate cu Traian Basescu, dar nu pot sa ma bat cu colegii mei din partid. Acesta este motivul pentru care am decis sa fac acest pas. Voi ramane membru al PDL, partid in care sunt de 15 ani, pentru ca eu nu cunosc alt partid. Voi face parte din echipa de campanie a domnului Predoiu si ma voi implica in tot ceea ce inseamna viata politica a PDL din postura de simplu membru si de deputat”, a declarat Cezar Preda.

Cezar Preda a declarat, sambata, la Brasov, la sedinta Colegiului Director largit al partidului, ca “prin deciziile dure luate pentru tara PDL a adus la guvernare o echipa PSD-PNL capabila sa restaureze Romania”.

SHARE:
0 Comentarii